Versiunea completă
Actualitate

Taxăm și averile mari? Da, să trăiți!

Înainte chiar de a-și fi anunțat propriul program de guvernare, cabinetul Ponta și-a asumat dorințele UNPR, prin protocolul de colaborare grație căruia USL câștigă 27 de voturi în Parlament.

Crenguta Nicolae · 5 mai 2012 · 1 min de citit

Protocolul PSD-UNPR prevede instituirea taxei de solidaritate pe averile foarte mari în actuala sesiune legislativă, adoptarea legii electorale cu vot uninominal pur și “măsuri privind creșterea salariilor, a pensiilor și ridicarea nivelului de trai”.

Liderul UNPR, Gabriel Oprea a declarat sâmbătă că “este creștinește” ca, în momentele grele, să existe solidaritate cu cei care au mai puțin, afirmând că “vom trece și prin zid pentru adoptarea acestei taxe”.

UNPR a început să dea însă deja sfaturi USL și în alte chestiuni: Cristian Diaconescu, fostul ministru de externe, i-a atras atenția succesorului său desemnat, Andrei Marga, că “este absolut obligatorie cooperarea cu președintele (Băsescu)” și că renunțarea la linia de predare în maghiară la UMF Târgu-Mureș “va avea un impact serios în exterior”, lovind în imaginea României de țară care respectă drepturile minorităților.

Ce mai trebuie să citeşti