Țările UE ar putea reintroduce vizele pentru SUA și Canada dacă acestea nu permit libera circulație a românilor
Parlamentul European a votat, joi, o rezoluție de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA și Canada să elimine vizele pentru români, dar procedura este complicată și poate dura ani de zile.
Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetățenii americani și canadieni, în cazul în care Washington și Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.
Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri între Legislativul european și Consiliu și cuprinde două amendamente. “Mecanismul de reciprocitate” va putea fi activat atunci când o țară terță ai cărei cetățeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menține obligativitatea vizelor pentru cetățenii uneia sau mai multor state membre. “Mecanismul de suspendare” va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o țară terță, în cazul unei situații de urgență.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026