Tariful Transelectrica pentru transportul energiei electrice crește cu aproape 5%
Tariful mediu perceput de Transelectrica (TEL) pentru transportul energiei electrice va crește de la 1 ianuarie cu 4,72%, de la 21,16 lei/MWh la 22,16 lei/MWh, după ce ANRE a aprobat săptămâna trecută majorarea unor tarife.
Compania a transportat în primele nouă luni o cantitate de 38,3 milioane MWh, cu 4,4% sub volumul din perioada similară a anului trecut, de 40,1 milioane MWh, potrivit informațiilor financiare pentru primele nouă luni transmise de Transelectrica Bursei de Valori București (BVB).
Deși cantitatea de energie a scăzut, veniturile din această activitate au crescut cu 8,12%, la 825,3 milioane lei (187,2 milioane euro), în condițiile în care tariful pentru transportul energiei electrice a urcat cu 12,7%, de la 18,77 lei/MWh la 21,16 lei/MWh.
Tariful mediu de transport al energiei electrice este compus din tariful pentru introducerea de energie electrică în rețea și tariful pentru extragerea energiei electrice din rețea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026