Tăriceanu: Singurul meu obiectiv este evitarea riscului ca regimul Băsescu să se perpetueze prin interpuși, prin Iohannis
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marți, că singurul său obiectiv în acest moment este câștigarea finalei, în 16 noiembrie, și ”evitarea oricărui risc ca regimul Băsescu să se perpetueze, prin interpuși, adică prin domnul Iohannis”.
Tăriceanu a precizat că se află într-o bătălie electorală care nu s-a încheiat, iar ultima zi este 16 noiembrie, arătând că în opinia sa ”ar fi cu totul și cu totul impropriu, până pe 16 noiembrie, să se discute despre formule de guvernare și portofolii”.
”Mi se pare impropriu ca astăzi să discutăm alte lucruri decât cele legate de continuarea confruntării electorale pe care trebuie să o câștigăm. După 16 noiembrie, putem să discutăm prim-miniștri, intrări la guvernare și așa mai departe”, a spus Tăriceanu.
El a menționat că ceea ce îl interesează în acest moment este să poată să contribuie la câștigarea acestei competiții de către cel care consideră că reprezintă cel mai bine interesele viitorului României.
Tăriceanu a anunțat că se va întâlni în cursul după-amiezii cu premierul Victor Ponta și ”va asculta și propunerile și punctele de vedere ale acestuia și ale celorlalți din coaliția de guvernare”.
Călin Popescu Tăriceanu a mai declarat că a primit încrederea cetățeanilor, în 2012, pentru a pune punct unui capitol din istoria politică a României din ultimii zece ani, adică regimul Băsescu.
”Eu vreau ca acest angajament pe care l-am luat și această obligație asumată să fie dusă la bun sfârșit”, a mai declarat Tăriceanu, precizând că ”singurul său obiectiv în acest moment este câștigarea finalei, în 16 noiembrie, și evitarea oricărui risc ca regimul Băsescu să se perpetueze, prin interpuși, adică prin domnul Iohannis”.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026