Târgul de Turism al României a fost vizitat de circa 10.000 de persoane: Cea mai scumpă vacanță vândută a fost o călătorie în jurul lumii în valoare de 7.000 euro de persoană
Târgul de Turism al României, organizat anul acesta în format fizic, a găzduit anul acesta peste 85 de companii din turism și a fost vizitat de circa 10.000 de persoane, conform datelor Romexpo, acolo unde a și avut loc evenimentul…
Cea mai scumpă vacanță vândută în cadrul târgului a fost o călătorie în jurul lumii, de 25 de zile, cu un preț care începe de la 7.000 de euro de persoană. Însă, cele mai căutate oferte turistice au fost cele de tip all-inclusive în țări precum Turcia, Egipt sau Tunisia, existând pachete cu o reducere de până la 50%. De asemenea, turiștii au fost interesați și de ofertele de tip demi-pensiune pentru sezonul de vară în Grecia, Spania și Croația.
„Ne bucurăm că cei mai importanți reprezentanți ai industriei au participat la eveniment, înțelegând că doar împreună putem să dăm un restart turismului. După o lungă perioadă de restricții, oamenii au nevoie să se întoarcă la evenimentele în format fizic și să călătorească. Manifestarea noastră s-a adresat atât celor care preferă vacanțele în România, caută sejururi all inclusive sau destinații de familie, cât și călătorilor exclusiviști care aleg destinațiile exotice”, transmite Oana Netbai, PR ROMEXPO.
Pe lângă ofertele de vacanță pentru turismul extern, au existat și reprezentanți ai turismului local, fiind promovate și zone turistice din România prin intermediul unităților administrativ teritoriale, consiliilor județene, primăriior, asociațiilor de turism, oficiilor turistice.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026