Tara care se îndreaptă spre primul lockdown pentru nevaccinați
Austriecii se află la câteva zile distanță de un prim lockdown pentru toți cei care nu sunt complet vaccinați, după ce au fost raportate infecții record în întreaga țară, scrie BBC.
Provincia Austria Superioară va impune restricții începând de luni, dacă va primi acordul guvernului federal. Salzburg plănuiește, de asemenea, noi măsuri.
Cancelarul Alexander Schallenberg a declarat că un lockdown național pentru persoanele nevaccinate este “probabil inevitabil”.
Două treimi dintre oameni nu ar trebui să sufere pentru că alții au ezitat, a spus el.
Austria Superioară, care se învecinează cu Germania și Republica Cehă și are o populație de 1,5 milioane de locuitori, are cel mai ridicat nivel de infecție din țară și cea mai scăzută rată de vaccinare.
La nivel național, un număr record de 11.975 de infecții cu Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar comisia austriacă pentru coronavirus a avertizat asupra unei amenințări care “trebuie luată în serios”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026