Tanczos Barna: Reforma pensiilor speciale, mai mult ca sigur în pachetul fiscal III
Reforma pensiilor speciale va fi inclusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale, spune la RFI vicepremierul Tanczos Barna. El precizează că vârsta de pensionare va crește pentru cei care beneficiază de aceste venituri.
Tanczos Barna declară despre reforma pensiilor speciale că „va trebui să avem elemente care vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durată a activității pe timpul muncii, în mai multe domenii și în Justiție și în MAI, în Interne, Justiție, Jandarmerie, Armată, acolo unde serviciile suport, care pur și simplu fac același lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activități care nu sunt legate de intervenții ale echipelor de jandarmi, ale forțelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condițiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel, vor fi considerate și sunt considerate privilegii”.
Vicepremierul vorbește despre creșterea vârstei de pensionare pentru cei care primesc pensii speciale: „Absolut. Și cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 și ceva de ani sau 15 ani sau nu știu câți ani. Deci aceea nu este o reformă serioasă”.
Întrebat dacă va fi regândit și modul în care sunt calculate pensiile speciale, Tanczos Barna a răspuns: „Da, da, în sensul să nu fie pensia mai mare decât salariul, care este o aberație”.
Vicepremierul precizează că reforma pensiilor speciale ar putea fi inclusă în al treilea pachet fiscal: „Mai mult ca sigur, în pachetul trei, nu am decis încă, probabil, nu mai avem timp să o pregătim pentru pachetul doi”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026