TANCUL-DRONĂ, arma care ar putea conduce Statele Unite în luptă - FOTO
"Tancul-dronă" este noua invenție militară a Statelor Unite. Conducătorii armatei americane susțin că aceasta ar putea, în viitor, să conducă Statele Unite în luptă.
Tancul de ultimă generație, cunoscut ca “Ripsaw” (n.r.- Ferăstrăul), nu are nevoie de o persoană care să-l conducă, informează dailymail.co.uk.
“Tancul-dronă” este controlat de la distanță, se poate reîncărca și chiar își schimbă armele prin simpla apăsare a unui buton.
Vehiculul fără pilot, deși încă în dezvoltare, a fost testat și este capabil să conducă până la 1 km diverse tipuri de formațiuni, a declarat Bob Testa, de la Centrul de Cercetare, Dezvoltare și Inginerie a armelor controlate de la distanță.
“Am tăiat cablul de cupru și l-am făcut fără fir, astfel încât vehiculul și arma pot fi conduse de la distanță”, a explicat Testa. În timpul testelor, Ripsaw a fost urmat de un transportor blindat M113 Carrier.
M113 a fost condus de un soldat, în timp ce un alt soldat, aflat în transportator, controla tancul-dronă și arma sa wireless, a dezvăluit Testa.
Testa nu a inventat un alt vehicul, el și echipa sa alegând unul deja produs de Howe&Howe Technologies, care avea capacități de conducere de la distanță.
Însă Testa și echipa lui au transformat vehiculul într-unul care să fie folosit de armata americană.
În 2009, revista “Popular Science” a declarat Ripsaw invenția anului, tehnologia respectivă existând de ceva timp.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026