Tânărul de 36 de ani care a început ca vânzător de asigurări, iar acum conduce un departament întreg în cadrul uneia dintre marile companii de profil
Radu Dragoș, director sucursală brokeri Allianz-Țiriac: „Am realizat că prea puțini oameni pot fi catalogați ca fiind buni sau răi, majoritatea fiind mai degrabă indiferenți; atitudinea noastră ca lideri este, de aceea, esențială pentru a avea o cultură organizațională sănătoasă.”
Cu o experiență de 15 ani în aria de vânzări, parcursul profesional al lui Radu Dragoș în cadrul Allianz-Țiriac a început cu activitatea de vânzări directe și coordonarea unei echipe de agenți.
„O perioadă am fost trainer, susținând sesiuni la nivel național și implicându-mă în dezvoltarea unor programe de training/coaching. Ulterior, am oferit consultanță în management și project management, participând și la un program de remodelare a rețelelor de vânzări”, își amintește el. Astăzi, Radu Dragoș este responsabil de activitatea brokerilor parteneri din zona Transilvania, coordonând în mod direct o echipă formată din șase persoane care, la rândul lor, administrează peste 100 de puncte de contact ale brokerilor parteneri la nivel de țară. Prima experiență internațională, dar și cea mai importantă a avut-o în perioada 2011 – 2012. „A fost un schimb de experiență consistent care s-a întins pe o perioadă de aproape doi ani. Sunt convins că echipa suport formată din colegi străini s-a îmbogățit la fel de mult cu informații și experiențe, similar părții române, în urma acestui proiect.”
Nu exclude posibilitatea ca, în viitor, să-și continue cariera pe plan internațional, dar spune că „momentan mai sunt multe de spus pe plan local și îmi concentrez toată energia în obiectivele pe care mi le-am propus pentru perioada următoare”. Radu Dragoș a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București și Facultatea de Marketing și Relații Economice Internaționale a Universității Spiru Haret București.
Profilul lui Radu Dragoș a fost publicat în ediția de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP – realizat de Business MAGAZIN.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026