Surse ucrainene: Rusia încearcă să concentreze sisteme de rachete în Belarus
Ministrul adjunct al apărării din Ucraina susține că Rusia încearcă „să concentreze" sisteme de rachete în Belarus, anunță CNN. Adjunctul ministrului ucrainean al apărării a declarat că Rusia „încearcă să concentreze" sisteme de rachete în sud-estul Belarusului pentru o potențială…
Ministrul adjunct al apărării din Ucraina susține că Rusia încearcă „să concentreze” sisteme de rachete în Belarus, anunță CNN.
Adjunctul ministrului ucrainean al apărării a declarat că Rusia „încearcă să concentreze” sisteme de rachete în sud-estul Belarusului pentru o potențială utilizare împotriva Ucrainei.
Evaluarea vine în ciuda afirmațiilor recente ale Rusiei privind o retragere a trupelor din jurul orașelor Kiev și Cernigău.
„Inamicul nu renunță la planurile sale de a cuceri complet regiunile Donețk și Luhansk. El invadează, de asemenea, regiunea Harkov și încearcă să își consolideze poziția, să regrupeze trupe”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar.
Forțele ucrainene văd că sistemele de rachete rusești sunt trimise în apropierea orașului Gomel din Belarus, a mai spus Maliar.
„Inamicul încearcă să le concentreze acolo, aparent din cauza planurilor de a lansa atacuri cu rachete sau de a le folosi ca instrument de șantaj și intimidare. Prin urmare, teritoriul Belarusului continuă să fie folosit în mod activ de Rusia pentru a efectua agresiuni”, a adăugat Maliar.
Întrebată dacă se așteaptă la continuarea atacurilor cu rachete pe teritoriul ucrainean, Maliar a răspuns că „trebuie să fim pregătiți pentru acest lucru. Războiul continuă. Și trebuie spus că inamicul nu încetinește. Atacurile cu rachete, intensitatea lor este tot la fel ca înainte, uneori chiar în creștere”.
Joi, șeful NATO a avertizat că forțele rusești nu se retrag, ci se repoziționează în timp ce mențin presiunea asupra Kievului și a altor orașe. Oficialii ucraineni și americani au declarat, de asemenea, că este posibil ca rușii să se regrupeze în Belarus.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026