Surse: PNL a votat împotriva unei noi coaliții cu PSD
Conducerea PNL a votat, marți, în Biroul Politic Național, menținerea deciziei de a nu forma o coaliție cu PSD.
UPDATE:
Potrivit stenogramelor din ședință, prim-vicepreședinte PNL Adrian Veștea a invocat inclusiv varianta unui guvern minoritar, care ar putea fi condus fie de Ilie Bolojan, fie de un alt lider liberal.
Acesta a subliniat necesitatea evaluării opțiunilor în contextul presiunilor legate de ratingurile agențiilor și implementarea PNRR, dar și menținerea unității în partid.
Știrea inițială:
Potrivit surselor citate de G4Media, rezoluția propusă de Ilie Bolojan a fost adoptată cu 34 de voturi „pentru” și 10 abțineri, fără voturi împotrivă.
Gruparea critică la adresa lui Bolojan, din care fac parte Hubert Thuma și Nicoleta Pauliuc, s-a abținut de la vot.
În cadrul ședinței, Bolojan a susținut că responsabilitatea politică pentru situația actuală revine PSD, acuzând întârzierea reformelor și lipsa de credibilitate în negocieri. El a subliniat că PNL va rămâne în opoziție, asumând un rol „constructiv”.
Liderii liberali discută în continuare o a doua moțiune privind poziția partidului la negocierile de la Cotroceni.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026