Surprize la Eurovision 2019. Cine sunt primii 6 concurenți care LUPTĂ in finală, ca să ajungă in Israel
Piesele "Army Of Love" (Bella Santiago), "Destin" (Trooper), "Skyscraper" (Teodora Dinu), "We Are The Ones" (Claudiu Mirea), "Without You (Sin Ti)" (Dya & Lucian Colareza), "Underground" (Mirela Vaida) s-au calificat în urma primei semifinale a selecției naționale pentru Eurovision 2019, anunță TVR.
Prima semifinală din selecția națională pentru concursul musical Eurovision 2019 a avut loc pe scena Sălii Polivalente din Iași și a fost transmisă în direct la TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional, TVR HD și TVR+.
Show-ul, prezentat de Aurelian Temișan și Ilinca Avram, a fost deschis de trupa The Sky Dance Company, marcând, printr-o coregrafie specială, a 20-a participare a României la Eurovision. Spectacolul s-a încheiat cu recitalul Iulianei Beregoi, un adevărat fenomen în rândul adolescenților din România și din străinătate. Tânăra vedetă a interpretat piese care adună milioane de vizualizări pe propriul canal de Youtube – “Generația Z” și “Cine sunt eu”, dar și “Euphoria”, piesa care i-a adus lui Loreen trofeul Eurovision în 2012. Adi Cristescu, Mihai Georgescu (Miță), Crina Mardare, Andy Platon și Mugurel Vrabete jurizează semifinalele selecției naționale 2019. Jurații aleg cel mult zece câștigători în semifinalele de la Arad și Iași, iar lista finaliștilor este completată de telespectatori, care califică câte o piesă din fiecare show, prin televot. Eurovision România continuă la Arad, pe 10 februarie, în decorul de la Sala Sporturilor “Victoria”. Finala națională va avea loc pe 17 februarie, la București. Toate piesele calificate în semifinale sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate și alte detalii privind selecția națională. Sub sloganul “Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, în Israel, cu semifinalele pe 14 și 16 mai și finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie. Cititi mai multe pe www.mediafax.roCe mai trebuie să citeşti
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026