Surpriza statisticii: sărbătorile de iarnă aduc câștiguri pe bursă în trei luni cât într-un an
Statisticile de la bursa de la București arată că decembrie, ianuarie și februarie sunt lunile care au adus din 1997 și până în prezent printre cele mai mari câștiguri lunare, în medie de 2,3%, 6,9% și 2,2%.
Randamentele care s-au obținut în medie în aceste trei luni de iarnă pe bursă sunt atât de ridicate încât dacă un investitor le ignora în ultimii 15 ani și investea în restul celor nouă luni din martie până în noiembrie mai mult pierdea bani pe bursă, arată analiza ZF. În ultimii trei ani, câștigul mediu din ianuarie s-a cifrat la 9,5%, iar cel din perioada decembrie – februarie a fost de 16,5%. Brokerii spun că o explicație pentru creșterile mai importante din lunile de iarnă este și faptul că investitorii își fac calcule cu privire la dividendele ce urmează să fie distribuite de companii și cumpără cu câteva luni înainte de datele de înregistrare ale acestora (perioada aprilie – mai), pentru a putea profita de randamentele importante ale dividendelor.
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026