Surpriză: Apple valorează cât giganții Alphabet, Amazon și Meta la un loc
Gigantul american Apple (simbol bursier APPL) a închis ședința de tranzacționare din 2 noiembrie cu o capitalizare de 2.307 miliarde de dolari, mai mult decât valoarea de piață cumulată a Alphabet (GOOG), compania-mamă a Google, Amazon (AMZN) și Meta Platforms…
Gigantul american Apple (simbol bursier APPL) a închis ședința de tranzacționare din 2 noiembrie cu o capitalizare de 2.307 miliarde de dolari, mai mult decât valoarea de piață cumulată a Alphabet (GOOG), compania-mamă a Google, Amazon (AMZN) și Meta Platforms (META), grup care include Facebook, Instagram și WhatsApp. Cele trei companii valorau 2.306 miliarde de dolari după închiderea respectivei sesiuni de trading.
Alphabet, Amazon și Meta au început 2022 cu o capitalizare cumulată de 4.410 miliarde de dolari, față de o evaluare de 2.913 miliarde pentru producătorul iPhone-urilor, scrie SeekingAlpha.
„Uitați-vă la cel mai recent trimestru: Apple a avut un free cash flow (FCF/flux de numerar disponibil – n.r.) de 20 de miliarde, Google a avut 16 miliarde de dolari, Meta 0,3 miliarde, iar Amazon a înregistrat un minus de 5 miliarde de dolari. Bineînțeles că acest lucru nu oferă o perspectivă completă, însă Apple raportează un FCF masiv, spre deosebire de ceilalți”, spune analistul Joseph Carlson.
Cele patru companii au publicat săptămâna trecută rezultatele aferente trimestrului 3, însă doar raportul Apple a avut parte de o reacție pozitivă din partea pieței, în vreme ce ritmul record de vânzare a laptopurilor Mac a compensat vânzările ușor sub estimări ale iPhone-urilor.
La polul opus, investitorii Meta se tem că societatea depune prea mult efort spre divizia metaverse, iar Amazon se așteaptă la venituri de maximum 148 de miliarde de dolari în T4, sub 155,2 miliarde cât au prognozat analiștii furnizorului de date Refinitiv.
Totodată, Alphabet nu a reușit să se încadreze în așteptările pieței privind veniturile totale, profitul net per acțiune (EPS) și veniturile din reclamele prezente pe platforma YouTube.
Fără dinamica ședinței de joi, acțiunile Apple s-au depreciat 23% de la începutul anului. Amazon este pe minus cu 47% în aceeași perioadă, iar Alphabet cu 41%. Acțiunile Meta au pierdut 74%.
Așadar, Apple este singura companie din grup care a reușit să întreacă evoluția indicelui Nasdaq Composite, respectiv minus 34%.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026