Suntem tot în 29 iulie 2012

Motivul e simplu – recuperarea ambelor furii ar fi profitabilă electoral pentru PSD, respectiv PMP, știind că de atunci încoace, atât PSD, cât și Traian Băsescu și-au pierdut inevitabil din popularitate, iar numărul celor indeciși în perspectiva prezidențialelor justifică orice încercare de remobilizare la vot cu vechile arme valabile la momentul 2012.

Premierul Victor Ponta nu doar că s-a ținut de data simbolică de 29 iulie ca să-și lanseze candidatura la președinție, deși inundațiile catastrofale din Oltenia și Muntenia ar fi făcut pe oricine altcineva să amâne momentul festiv, dar a și emis perla “Dacă azi, la doi ani după referendum, constatăm că doi ani din viața acestei țări au fost pierduți, vă cer să fiți alături de mine ca următorii zece ani să fie schimbarea”, la doar câteva zile după ce se ostenise să prezinte ultimii doi ani drept limanul economic paradisiac după dezastruoasa guvernare PDL-Băsescu.

De partea cealaltă, candidatul PMP la președinție, Cristian Diaconescu, a înaintat Parchetului o sesizare de fapte de abuz în serviciu comise de liderii USL în 2012 în contextul suspendării președintelui Băsescu, iar politicienii care vizează categoria “electoratului justițiar” al dreptei (Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Elena Udrea) continuă să-i înfiereze pe liderii ACL și pe prezidențiabilul Klaus Iohannis pentru că nu se dezic de evenimentele din 2012.

Nu că disponibilitatea comică de compromis și de uitare a trecutului din partea capilor ACL n-ar justifica un apel decent la memorie, numai că nu imperative etice îi animă pe cei ce se întorc obsesiv la 2012, ci perspectiva pierderii singurilor cai de bătaie viabili atât de către un PSD care a prins putere pe seama demonizării lui Băsescu, cât și de către un PMP care aspiră să prindă putere pe seama demonizării oricui nu e cu Băsescu – cu alte cuvinte, ambele grupări ar fi nevoite să se întoarcă în prezent, adică la ce așteaptă, fără furie, electoratul în 2014.