SUA sfidează criza: Statele Unite au adăugat în luna martie 178.000 de locuri de muncă, cel mai mare număr de la finalul anului 2024
Statele Unite au adăugat în luna martie cel mai mare număr de locuri de muncă de la finalul anului 2024, temperând temerile privind o deteriorare suplimentară a pieței muncii, chiar în momentul în care cea mai mare economie a lumii…
Statele Unite au adăugat în luna martie cel mai mare număr de locuri de muncă de la finalul anului 2024, temperând temerile privind o deteriorare suplimentară a pieței muncii, chiar în momentul în care cea mai mare economie a lumii se confruntă cu un șoc energetic generat de războiul cu Iranul, potrivit FT.
Raportul publicat vineri de Biroul de Statistică a Muncii (Bureau of Labor Statistics) arată că SUA au creat 178.000 de locuri de muncă luna trecută, mult peste estimarea de 65.000 a economiștilor chestionați de Bloomberg.
Rezultatul vine după o pierdere de 133.000 de locuri de muncă în februarie, cifră revizuită în scădere față de estimarea inițială de minus 92.000.
Sectorul educației și cel al sănătății au susținut revenirea, potrivit BLS, în timp ce industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare număr de angajări din noiembrie 2023. Sectorul sănătății fusese afectat de greve în februarie.
Rata șomajului a scăzut ușor, de la 4,4% în februarie la 4,3% în martie.
Randamentele obligațiunilor americane au crescut după publicarea raportului, investitorii concentrându-se pe datele peste așteptări și evaluând o probabilitate redusă ca Rezerva Federală să majoreze dobânzile în acest an.
Randamentul titlurilor de stat pe doi ani, cel mai sensibil la așteptările privind dobânzile, a urcat cu 0,05 puncte procentuale, până la 3,85%.
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026