Studiu: În 2018, Germania ar putea avea cel mai mare excedent comercial din lume
Germania ar urma să aibă un excedent comercial - exporturi mai mari decât importurile - la finele acestui an de 299 de miliarde de dolari (264 de miliarde de euro), cel mai mare din lume, arată un raport al Centrului pentru Studii Economice Ifo din Germania.
Surplusul de anul acesta ar urma să fie, însă, cu 0,1% mai mic decât cel din 2017, ca urmare a creșterii inflației și a scăderii ușoare a veniturilor din investițiile străine.
În primul semestru al acestui an, principala destinație a exporturilor germane au fost piețele statelor membre ale Uniunii Europene, mai ales cele ale membrilor zonei euro. Dar au mai contribuit și veniturile din Statele Unite, care au totalizat 63 de miliarde de euro, precum și cererea de produse germane venită din rândul țărilor UE care nu fac parte din zona euro.
Centrul pentru Studii Economice Ifo mai indică și un surplus comercial pentru Japonia de 299 miliarde de dolari (264 de miliarde de euro) și un surplus de 110 miliarde de dolari pentru Olanda.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026