Studiu: Creșterile salariilor pentru angajații la stat se extind în Marea Britanie
Un studiu arată că salariile angajaților din sistemul public al Marii Britanii sunt pe cale să crească cel mai mult din 2012 până în prezent, scrie, luni, Reuters.
Institutul Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD) a publicat un studiu în care arată că angajatorii din sectorul public și privat au planificat creșteri salariale de 5%, ceea ce înseamnă că angajații din sectorul public sunt pe cale să obțină cea mai mare creștere salarială de când institutul a început să realizeze sondajele în 2012.
Sondajul pentru studiu din 18 septembrie – 8 octombrie, realizat pe un eșantion de 2.000 de angajatori, a avut loc după ce, în iulie, premierul Rishi Sunak a oferit o creștere salarială de peste 6% profesorilor, medicilor și altor lucrători din sectorul public.
Intențiile generale de concediere au scăzut pentru prima dată în aproape doi ani, 17% dintre angajatori așteptându-se să facă unele concedieri la sfârșitul anului 2023.
„Economia post-pandemică a fost caracterizată de un număr mare de locuri de muncă vacante și de o ofertă de candidați în scădere, iar această dinamică continuă”, a declarat Jon Boys, economist.
„Există în continuare o cerere puternică de oameni, în special în sectorul public. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că angajatorii se așteaptă ca majorările salariale să fie egale cu cele din sectorul privat pentru a rămâne competitivi”.
Sondajul a arătat, de asemenea, că un sfert dintre instituțiile cu posturi vacante greu de ocupat plănuiesc să introducă sau să sporească automatizarea, aproape dublu față de nivelul de la jumătatea anului 2022.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026