STUDIU: Creșterea numărului de milionari din China a încetinit puternic anul trecut
Numărul chinezilor cu avere de cel puțin 1 milion de dolari a crescut anul trecut cu 3,6%, sau 100.000 de persoane, la 2,9 milioane de persoane, marcând o încetinire puternică față de anii anteriori, când avansul se situa la procentaje formate din două cifre, potrivit revistei chineze Hurun.
Avansul foarte lent al numărului bogaților sugerează că încetinirea creșterii PIB al Chinei a ajuns și la vârful economiei, scrie CNBC.
În comparație, numărul milionarilor din SUA a crescut cu 640.000 anul trecut, la un total de 9,63 milioane, conform unui studiu separat al Spectrem Group. Spectrem definește milionarii ca persoane care dețin active pe care le pot investi cu valoare mai mare de 1 milion de dolari.
În China, numărul persoanelor cu avere de peste 16 milioane de dolari a urcat cu 4%, la 67.000, potrivit Hurun.
Din cei 100.000 de noi milionari, 30.000 sunt din Shanghai, 17.000 din Guangdong, iar 15.000 din Beijing.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026