STUDIU: Cerșetorii români din nordul Europei nu sunt conduși de crima organizată
Cerșetorii români din nordul Europei nu sunt conduși de grupări de crimă organizată, potrivit unui nou studiu realizat de fundația norvegiană de cercetare socială Fafo, relatează site-ul TheLocal.no.
Fafo a intervievat 1.269 de români fără adăpost din Oslo, Stockholm și Copenhaga, vara trecută, fără a găsi dovezi privind implicarea unor părți terțe.
“Suntem foarte siguri că cerșetorii nu sunt în niciun fel parte a crimei organizate”, a declarat Ann Britt Druve, unul dintre autorii studiului. “Ei se cunosc reciproc și călătoresc în rețele formate din familii și comunități. Nu sunt organizați de părți terțe”, a adăugat ea.
Pe lângă intervievarea românilor fără adăpost pe baza unui chestionar, Fafo a realizat interviuri calitative și a vizitat România pentru a efectua studii pe teren.
“Nu credem că toți ar fi fost capabili să ne înșele într-o asemenea măsură”, a subliniat Druve.
Românii, majoritatea etnici romi, călătoresc în țările scandinave cu microbuze, adesea împrumutând bani pentru călătorie de la rude sau chiar de la șoferii care îi transportă.
Ei câștigă în mod normal aproximativ 200 de coroane norvegiene (22,8 euro) pe zi, păstrând jumătate din această sumă pentru a trimite acasă, în România. “Familiile lor din România sunt extrem de sărace, astfel că acești bani pot face diferența”, a afirmat Druve.
Aceste sume nu sunt însă suficiente pentru a atrage interesul grupărilor de crimă organizată, a apreciat ea, adăugând că “nu merită efortul”.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026