Studiu ALARMANT: Se poate transmite noul coronavirus pe cale sexuală? Subiectul stârnește noi îngrijorări, după o serie de teste pe bărbați infectați cu Sars-CoV-2
Cercetătorii chinezi care au testat sperma bărbaților infectați cu COVID-19 au descoperit că o mica parte din aceștia prezentau virusul în spermă, demonstrând că există un mic risc ca boala să poată fi transmisă pe cale sexuală, au spus oamenii…
Cercetătorii chinezi care au testat sperma bărbaților infectați cu COVID-19 au descoperit că o mica parte din aceștia prezentau virusul în spermă, demonstrând că există un mic risc ca boala să poată fi transmisă pe cale sexuală, au spus oamenii de știință, scrie The Guardian.
Un studiu realizat de medicii de la un spitalul municipal Shangqiu din China, în care au fost incluși 38 de bărbați internați cu coronavirus, a constatat că șase dintre aceștia (16%), au primit rezultat pozitiv pentru Sars-CoV-2 în lichidul seminal. Cercetătorii au spus că, deși rezultatele au fost preliminare și pe baza unui număr mic de bărbați infectați, este nevoie de mai multe cercetări pentru a vedea dacă transmisia sexuală poate juca un rol în pandemia COVID-19.
„Sunt necesare studii suplimentare cu privire la informațiile detaliate despre această modalitate de transmitere, timpul de supraviețuire și concentrația de virus din spermă”, a scris echipa de cercetători într-un studiu publicat în Journal of the American Medical Association. „Dacă s-ar putea dovedi că Sars-CoV-2 poate fi transmis sexual, acest lucru ar putea fi o parte critică a prevenirii.”
Experții independenți au spus că rezultatele au fost interesante, dar trebuie privite cu precauție și în contextul altor studii mici care nu au găsit noul coronavirus în spermă. Un studiu anterior, de mici dimensiuni, efectuat pe 12 pacienți cu COVID-19 în China în februarie și martie a constatat că toți subiecții au fost depistați negativ pentru Sars-CoV-2 la probele de spermă. Allan Pacey, profesor de andrologie la Universitatea Sheffield din Marea Britanie, a declarat că studiile nu trebuie privite ca concludente, deoarece există unele dificultăți tehnice în testarea materialului seminal pentru viruși. El a spus că prezența Sars-CoV-2 în spermă nu arată dacă virusul este activ și capabil să provoace infecție.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026