Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost aprobată de Guvern
Hotărârea de guvern privind privatizarea CFR Marfă a fost aprobată de Guvern, în ședința de miercuri, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale. Săptămâna trecută, actul normativ a fost dezbătut de Guvern în primă lectură, fiind așteptat și avizul din partea Consiliului Economic și Social (CES).
CFR Marfă înregistrează în prezent datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget și 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalități de întârziere și restanțe către furnizori privați.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a avizat strategia,, solicitând privatizarea cu un investitor strategic și respectarea obligațiilor pe care societatea le are față de MApN, NATO și alte structuri de securitate.
Pentru pregătirea procesului de privatizare vor fi parcurse o serie de etape, respectiv notificarea creditorilor CFR Marfă cu privire la posibilitatea modificării structurii acționariatului, ca urmare a privatizării, și obținerea acordului acestora, obținerea avizelor de mediu pentru privatizare și a certificatelor de obligații bugetare, întocmirea unui dosar de prezentare (inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni), asigurarea accesului potențialilor investitori la date și informații despre CFR Marfă (inclusiv prin organizare unui Camere de Date) și publicarea ofertei de vânzare a acțiunilor
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026