Versiunea completă
Actualitate

Știrile din Statele Unite nu sunt deloc liniștitoare pentru investitori

Bursa a încheiat în stagnare ședința de miercuri (indicele BET-C), după ce creșterile de pe parcursul ședinței au fost anulate de corecții pe final, după anunțul că economia SUA, cea mai mare din lume, a scăzut neașteptat în trimestrul al patrulea al anului trecut.

Stefan Musgociu - Mediafax · 31 ianuarie 2013 · 1 min de citit

Bursa a încheiat în stagnare ședința de miercuri (indicele BET-C), după ce creșterile de pe parcursul ședinței au fost anulate de corecții pe final, după anunțul că economia SUA, cea mai mare din lume, a scăzut neașteptat în trimestrul al patrulea al anului trecut. Indicii americani, care sunt aproape de maximele istorice din 2007, au deschis ședința de ieri pe minus, iar indicii europeni au suferit corecții. “Încrederea investitorilor s-a diminuat treptat în ultima perioadă, după rally-ul de la începutul anului. Ei nu mai au aceeași siguranță să intre la cumpărare, la fel cum aveau acum câteva săptămâni, astfel că preferă mai degrabă să aștepte. Cel mai probabil, situația actuală este determinată de neîn­cre­derea că piața mai are forță să crească de la nivelurile actuale, dar și din cauze care nu depind de piața locală. Mai exact, faptul că principalii indici internaționali sunt aproape de zonele de rezistență ale maximelor anterioare creează un disconfort și mai mare pentru investitori”, a declarat directorul de tranzacționare al Intercapital Invest, Mihai Mureșian.

Alte stiri pe zf.ro

Ce mai trebuie să citeşti