Știrea momentului în România! Autoritățile au făcut cel mai important anunț din ultima lună
Un număr de 103 cetățeni români din Fâșia Gaza și membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopții trecute, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah și de a intra pe teritoriul Republicii…
Un număr de 103 cetățeni români din Fâșia Gaza și membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopții trecute, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah și de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, a anunțat marți dimineața Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, cetățenii români și membrii de familie ai acostora au fost informați de către reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah referitor la procedură, iar evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de marți cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse.
În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea rapidă a cetățenilor români, respectiv asistența consulară specifică.
Ulterior, cetățenii români și familiile acestora vor fi preluați de către reprezentanții Ambasadei României în Egipt și cele două echipe mobile, care îi vor însoți până la Cairo, de unde vor ajunge în România prin intermediul unei curse aeriene speciale.
„Totodată, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene în vederea finalizării operațiunilor de evacuare pentru ceilalți cetățeni români și membrii de familie ai acestora care au solicitat sprijin și încă se află în Fâșia Gaza”, transmite MAE.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026