Spitale doar cu numele. În spitalul din Urziceni nu s-a născut niciun copil în ultimii doi ani
Niciun copil nu s-a născut în spitalul din Urziceni în 2022 și în 2023, arată datele de la Casa Județeană de Asigurări, transmise la solicitarea ZF.
Niciun copil nu s-a născut în spitalul din Urziceni în 2022 și în 2023, arată datele de la Casa Județeană de Asigurări, transmise la solicitarea ZF.
Situația este similară și în spitalul din Țăndărei, din același județ, ceea ce ridică întrebarea cum se justifică salariile medicilor și ale asistentelor. Doar la spitalele din Slobozia și Fetești s-au decontat nașteri în ultimii doi ani.
Săptămâna trecută, o femeie a născut pe trotuarul din fața spitalului Urziceni, asistată de medicii de pe ambulanță chemați de angajații spitalului, deși în unitatea medicală, teoretic, exista medic de gardă. Inclusiv un medic ginecolog apare în structura spitalului. Salariile medicilor ajung chiar și la 15.000 de lei net lunar, cumulat din gărzi și sporuri.
„În multe spitale din România nu se face asistență medicală, ci Casa decontează servicii fictive pentru a întreține 170-200 de angajați în spitale care nu fac servicii medicale“, a spus pentru ZF deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele comisiei de sănătate din Camera Deputaților.
„Există și o responsabilitate a Casei de Asigurări. De ce finanțează un spital care nu face servicii medicale sau face unele fictive? Din informațiile pe care le am, Casa de Sănătate plătește în foarte multe locuri foi, nu servicii reale pentru pacienți.“
-
De la Ploom AURA la LYO: cum își extinde JTI portofoliul pe piața localăActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Cine este miliardarul de numai 27 de ani care construiește viitorul tehnologiei în Europa și de ce ideea din spatele afacerii sale atrage atât de multă atențieBusiness Hi-Tech · 11 noiembrie 2026
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026