Versiunea completă
Actualitate

„Spider-Man: No Way Home” înregistrează al treilea cel mai bun debut din istoria cinematografiei

„Spider-Man: No Way Home" a spulberat recordurile de încasări din perioada pandemiei în acest weekend, cu vânzări de bilete de 253 de milioane de dolari, relatează CNBC.

Dorin Oancea · 20 decembrie 2021 · 1 min de citit

Nu numai că acesta este cel mai bun debut de film din 2021, dar este a treia cea mai bună deschidere din toate timpurile, după “Avengers: Endgame” și “Avengers: Infinity War”.

“No Way Home” de la Marvel nu se află la mare distanță de “Infinity War”, care a încasat 257,6 milioane de dolari în 2018. “Avengers: Endgame” este filmul cu cele mai mari încasări la deschidere din toate timpurile, cu 357,1 milioane de dolari, potrivit datelor Comscore.

La nivel internațional, “No Way Home” a obținut 334,2 milioane de dolari din 60 de piețe, ceea ce a dus la încasări globale de 587,2 milioane de dolari, a treia cea mai mare valoare din toate timpurile.

Aproximativ 20 de milioane de persoane sunt așteptate să vadă “Spider-Man: No Way Home”, potrivit lui Steve Buck, directorul de strategie al EntTelligence, o firmă de cercetare. Aceasta reprezintă mai mulți spectatori decât fiecare meci de acasă în timpul unui sezon al Ligii Naționale de Fotbal, a spus el.

“Trăim un moment istoric în box office și un moment la care se va face referire în anii următori”, a declarat Paul Dergarabedian, analist senior de media la Comscore. “‘No Way Home’ a preluat conducerea cinematografelor din întreaga lume și a captivat un public dornic de genul de distracție cinematografică pură, de evadare, pe care numai mediul cinematografului o poate oferi.”

Ce mai trebuie să citeşti