Sophia deschide un nou magazin și ajunge la 23 de spații
Sophia, producător și editor de colecții de perdele și draperii, a deschis un nou magazin, în complexul ieșean Palas Mall, în urma unei investiții de circa 15.000 de euro.
Primul magazin a fost deschis în 2004 la Iași, iar rețeaua Sophia a ajuns în prezent la 23 de magazine în România și Republica Moldova, dintre care 16 funcționează în regim de franciză, operate de tot atâția parteneri, și șapte în regim propriu. Firma a participat la realizarea unor proiecte de restaurare, cum sunt Muzeul Unirii din Iași, Teatrul Național din Iași, Muzeul Poni Cernătescu din Iași, Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, dar în lucrări din reședințe private, hoteluri, pensiuni, restaurante și cafenele.
Încasările Sophia de anul trecut au fost de 4,7 milioane de lei, afacerea având 54 de angajați, dintre care 25 lucrează în producție.
Francizele Sophia se adresează cu predilecție doamnelor pasionate de decorațiuni interioare, cu un simț estetic bine dezvoltat, compania punându-le la dispoziție resurse pentru promovarea magazinului pe plan local, stocuri, producție personalizată, training și consultanță de specialitate pentru dezvoltarea business-ului.
„Suntem unicul francizor din România din domeniul decorațiunilor interioare textile,” a declarat Anamaria Ștefan, manager al Sophia.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026