SONDAJ: Majoritatea americanilor susțin ameliorarea relațiilor dintre SUA și Cuba
Aproximativ 63 la sută dintre americani aprobă ameliorarea relațiilor dintre Statele Unite și Cuba, anunțată în decembrie, iar două treimi dintre ei susțin anularea embargoului economic contra insulei comuniste, în vigoare de peste 50 de ani, potrivit unui sondaj al PEW Research, citat de AFP.
Totuși, potrivit sondajului, doar un american din trei (32 la sută) consideră că apropierea dintre cele două state va contribui la producerea unor schimbări politice în Cuba.
O largă majoritate (65 la sută) a americanilor de origine hispanică afirmă că aprobă noua politică a Washingtonului, în timp ce anterior ei se arătau ostili oricărei relaxări a măsurilor impuse Havanei.
Președinții american și cubanez, Barack Obama și Raul Castro, au anunțat pe 17 decembrie că țările lor vor să normalizeze relațiile diplomatice bilaterale, după mai mult de jumătate de secol de embargo economic american impus împotriva insulei comuniste.
Pe plan politic, 74 la sută dintre susținătorii Partidului Democrat aprobă noua politică a președintelui Obama vizând Cuba, conform sondajului PEW.
Totodată, doar 40 la sută dintre simpatizanții republicani susțin această orientare politică.
Sondajul PEW Research a fost realizat pe un eșantion de 1.504 persoane, având o marjă de eroare de 2,9 puncte.
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026