ȘOCANT! Peștera din Apuseni unde gheața „arde“. Locul unde dacii au ascuns o comoară
Este locul în care tot timpul anului se găsește zăpadă și gheață, iar legendele care circulă în jurul lui i-a atras, de sute de ani încoace, pe vânătorii de comori. Se spune că aici și-au îngropat dacii una dintre cele…
Este locul în care tot timpul anului se găsește zăpadă și gheață, iar legendele care circulă în jurul lui i-a atras, de sute de ani încoace, pe vânătorii de comori. Se spune că aici și-au îngropat dacii una dintre cele mai valoroase comori.
Una dintre cele mai valoroase comori ale României se ascunde în inima Munților Bihor, pe Valea Galbenă. Un loc fabulos, unde tot timpul se găsește zăpadă și gheață și în jurul căreia circulă povești din moș-ștrămoși despre aurul ascuns al dacilor.
Peștera Focului Viu stă sub semnul vechilor povestiri despre eroi de staturi formidabile care au trăit în vremurile de demult în aceste zonă. Potrivit romania-redescoperita.ro, una dintre legende vorbește despre o familie de uriași pe care Decebal a adăpostit-o în Apuseni cu condiția ca aceasta să-i păzească aurul ascuns în peșteră.
Într-o zi, oamenii care au venit să fure comoara l-au momit pe mezinul familiei cu mâncare otrăvită. Băiatul a murit, dar nici prădătorii nu au avut o soartă mai bună, găsindu-și sfârșitul sub bolovanii care s-au prăvălit peste ei atunci când au intrat în peșteră. De durere că și-a pierdut copilul, bătrânul uriaș a început să răscolească pământul și așa s-au format toate văile, dealurile și peșterile din zonă.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026