Șoc în lumea tenisului: fostul număr 1 mondial SE RETRAGE!
Andy Murray (31 de ani, 230 ATP) a oferit, joi noapte, 10 ianuarie, un moment emoționant: s-a prezentat la conferința de presă de dinaintea Australian Open cu lacrimi în ochi, a stat un minut și jumătate în fața reprezentanților mass-media, apoi și-a anunțat retragerea din tenis în acest an!
Ultimii ani au fost un adevărat chin pentru omul care a rescris istoria tenisului din Marea Britanie, iar accidentările l-au ținut, constant, departe de forma care l-a consacrat, l-a dus pe primul loc în lume și i-a asigurat locul în “Big 4”, alături de Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic. În timp ce marii săi rivali se pregătesc pentru o nouă demonstrație la Australian Open, Murray, pus la pământ de accidentări, a anunțat că ar vrea ca Wimbledon 2019 să fie ultimul turneu la care participă: “Wimbledon este turneul cu care aș vrea să-mi închei cariera, dar nu sunt sigur că o voi putea face. Nu sunt sigur că voi putea juca având dureri pentru încă patru-cinci luni”, a spus Murray, la conferința de presă susținută înaintea meciului cu Roberto Bautista Agut, din primul tur de la Australian Open.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026