Smartphone-ul Windows, la orizont
Microsoft pregătește un smartphone Windows sub propriul brand, încadrat în segmentul premium al pieței, prototipul fiind deja funcțional și în curs de testare, potrivit unor surse din companie citate de wpcentral.com, care întăresc zvonurile vehiculate anterior în presa chineză.
Telefonul Microsoft se diferențiază de celelalte modele cu sistem de operare Windows prezente pe piață, fiind un produs unic, a afirmat o sursă din companie, care nu a furnizat și informații despre dotările smartphone-ului, prețuri sau data preconizată pentru lansare. Persoana citată a precizat însă că prototipul este deja în curs de testare.
Steve Ballmer, șeful Microsoft, a prezentat în iunie tableta Surface, demonstrând că firma are resursele necesare pentru a crea un produs hardware propriu complet nou în spatele ușilor închise. Compania a evitat scurgerea de informații în presă până la scurt timp înainte de dezvăluirea tabletei. Surface va fi disponibilă după lansarea Windows 8, programată pentru 26 octombrie.
Windows Phone 8 a fost adoptat de Nokia, principalul partener hardware al Microsoft, dar și de Samsung și HTC, care au prezentat propriile modele concurente. Telefoanele Windows Phone 8 vor fi disponibile undeva în luna noiembrie, după lansarea sistemului de operare.
-
Cinci state UE cer Bruxellesului să accelereze un acord energetic cu Marea BritanieActualitate · 7 noiembrie 2026
-
O nouă criză lovește Rusia: o epidemie se extinde în 27 de regiuni și face ravagii. Virusul nu mai circulă doar în rândul grupurilor vulnerabile, ci și în populația generalăActualitate · 7 noiembrie 2026
-
Puțini îi cunosc numele, dar milioane îi recunosc creațiile. Povestea japonezului care a schimbat moda mondialăComerț · 7 noiembrie 2026