Sindicatele din educație îi cer lui Iohannis implementarea reală a proiectului „România Educată”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” îi cer președintelui Klaus Iohannis să cheme la dialog partidele pentru a găsi soluțiile corecte și concrete pentru ca „România Educată” să se implementeze.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ, i-au trimis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare publică.
Sindicaliștii spun că au constatat că actualul Guvern amână, în continuare, punerea în aplicare a unor acte normative care vizează salariații din învățământ.
„Având în vedere perioada dificilă pe care o traversăm, ne adresăm Domniei Voastre și vă solicităm respectuos ca, în baza art. 80 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia <Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate>) să interveniți pentru a preîntâmpina o escaladare a conflictului din Educație. Excelență, considerăm că este imperativ să chemați la dialog președinții partidelor politice care formează coaliția de guvernare, precum și pe prim-ministrul României, pentru a găsi soluțiile corecte și concrete pentru ca proiectul național „România Educată“ – inițiat și susținut de Domnia voastră – să poată fi implementat”, spun sindicaliștii.
Scrisoarea este semnată de Simion Hăncescu, Marius Ovidiu Nistor și Anton hadăr, liderii sindicatelor din Educație.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026