Simona Halep a revenit pe locul 3 în clasamentul WTA
Jucătoarea de tenis Simona Halep, finalistă săptămâna trecută la Turneul Campioanelor, a revenit pe locul 3 în clasamentul WTA, ea având în prezent 6.292 de puncte.
Halep, care a pierdut finala Turneului Campioanelor în fața americancei Serena Williams, coborâse săptămâna trecută pe poziția a patra, după ce a lipsit de la Kremlin Cup, informează wtatennis.com.
Irina-Camelia Begu se menține pe locul 42, cu 1.201 puncte, Monica Niculescu se află în continuare pe poziția 47, cu 1.110 puncte, iar Sorana Cîrstea a coborât de pe 94 pe 95, cu 606 puncte. În top 200 se mai află Alexandra Dulgheru – urcare de pe locul 107 pe 103, cu 542 puncte și Andreea Mitu – urcare de pe 133 pe 126, cu 462 puncte.
La dublu, Monica Niculescu se menține pe locul 38, cu 1.940 de puncte, Raluca Olaru este pe locul 54, cu 1.398 de puncte, iar Irina-Camelia Begu se află pe poziția 55, cu 1.375 de puncte.
Pe primul loc în clasamentul mondial de simplu se află americanca Serena Williams, cu 8.485 de puncte, urmată de Maria Șarapova (Rusia, 7.050 de puncte) și de Simona Halep.
Pe locul 4 se află sportiva cehă Petra Kvitova – 5.966 puncte, iar pe 5 Ana Ivanovici (Serbia, 4.820 puncte)
Pozițiile 6-10 în clasamentul WTA sunt ocupate de Agnieszka Radwanska (Polonia, 4.810 puncte), Eugenie Bouchard (Canada, 4.715 puncte), Caroline Wozniacki (Danemarca, 4.625 puncte), Na Li (China, 3.970 puncte) și Angelique Kerber (Germania, 3.480 puncte).
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026