Versiunea completă
Actualitate

Simona Cocoș, director general Zentiva București: „La 22 de ani voiam să se găsească mâncare în magazine“

Simona Cocoș, director general al Zentiva București, al doilea cel mai mare producător local de medicamente: „Când am împlinit vârsta de 22 de ani, România era încă sub regim comunist. Eu îmi doream să schimb lucrurile, să se găsească mâncare…

Andra Stroe · 29 decembrie 2020 · 1 min de citit

Simona Cocoș, director general al Zentiva București, al doilea cel mai mare producător local de medicamente:

„Când am împlinit vârsta de 22 de ani, România era încă sub regim comunist. Eu îmi doream să schimb lucrurile, să se găsească mâncare în magazine, să pot avea o mașină bună, să am acces extins la informație, cărți, să pot călători în străinătate. Eram studentă la Politehnică, Facultatea de Chimie, și îmi doream să ajung să lucrez într-o fabrică de medicamente, dorință care mi s-a îndeplinit câțiva ani mai târziu.

Astăzi, economia țării este afectată de pandemia de Covid, situație comună cu toate celelalte state impactate de această criză. Cred că autoritățile au o misiune foarte grea pentru a menține un echilibru între măsurile de protecție a populației și impactul pe care acestea îl au asupra economiei. Aceasta va mai rămâne în continuare vulnerabilă până la utilizarea în teren a fondurilor europene de salvare și dezvoltare.“

Ce mai trebuie să citeşti