Senatul SUA: Republica Moldova, Ucraina și Georgia, aliați non-NATO
Senatul american a aprobat proiectul "Legea pentru susținerea libertății Ucrainei 2014" prin care Ucraina, Republica Moldova și Georgia obțin statutul de aliat al Statelor Unite fără să fie membri NATO, potrivit site-ului Biroului pentru Buget al Congresului (CBO).
“Ukraine Freedom Support Act S.2828 tocmai a fost adoptat cu unanimitate de Senat”, a anunțat Damon M. Wilson, un consilier pentru politică externă și vicepreședintele Consiliului Atlantic al Statelor Unite, un think tank cu activitate în domeniul politicilor publice cu sediul în Washington. El adaugă că, pentru a deveni lege, proiectul este necesar să fie adoptat și de către Camera Reprezentanților.
Proiectul legislativ a fost elaborat de președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului Robert Menendez (democrat) și Bob Corker (republican).
“Legea pentru susținerea libertății Ucrainei 2014” prevede sancțiuni extinse în domeniile energetic, militar și financiar contra Rusiei și aliaților acesteia, acordarea statutului special de aliați non-NATO Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei și acordarea unei asistențe armatei ucrainene și refugiaților.
Potrivit site-ului Biroului pentru Buget al Congresului (CBO), textul autorizează acordarea în perioada 2015-2017 a unei asistențe în valoare totală de 560 de milioane de dolari (aproape 451 de milioane de euro) Ucrainei și regiunii. În plus, Statele Unite conferă Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei statutul de “aliat major non-NATO”, situație care ar urma să faciliteze transferul de armament american acestor țări. RIA Novosti scria că acest statut ar permite chiar transferul de muniție cu uraniu sărăcit.
În prezent, 15 țări beneficiază de statutul de “aliați non-NATO” ai Statelor Unite: Afganistan, Argentina, Australia, Bahrain, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, Israel, Japonia, Iordania, Kuwait, Maroc, Noua Zeelandă, Pakistan și Thailanda.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026