Senatul: profesorii sa faca greve, dar in vacanta
Senatorii au decis ca personalul didactic poate declara greva, cu conditia de a asigura desfasurarea continua a proceselor de evaluare nationala din ultima clasa de gimnaziu, respectiv a examenului national de bacalaureat, conform calendarului stabilit de Ministerul Educatiei.
Ei au adoptat, in acest sens, un amendament al presedintelui Comisiei pentru invatamant, Mihail Hardau, la propunerea legislativa pentru completarea Legii 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.
Combatand aceasta pozitie, senatorul PSD Ecaterina Andronescu,
vicepresedinte al Comisiei pentru invatamant, a sustinut ca nu
trebuie sa li se ia profesorilor dreptul de a protesta si ca
solutia pentru evitarea unor astfel de situatii este de competenta
celor care administreaza sistemul.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026