Senatorii cer avize de la comisiile SRI și SIE pe legea de transferare a STS la MAI
Președintele Comisiei de apărare din Senat, Corneliu Dobrițoiu (PNL), a cerut, luni, Biroului Permanent, ca legea prin care STS se reorganizează ca departament în cadrul MAI să primească un aviz și din partea comisiilor parlamentare pentru controlul SRI și SIE.
Solicitarea Comisiei de apărare a fost adoptată de conducerea Senatului.
Dobrițoiu precizează în adresa transmisă Biroului permanent al Senatului că, pentru o dezbatere eficientă și competentă analiză asupra acestei propuneri legislative, se solicită avize și din partea comisiilor comune permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI și SIE.
În plus, Comisia de apărare mai cere în adresă amânarea termenului de depunere a Raportului comun al comisiilor de apărare și administrație publică, până la data de 29 aprilie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026