Senat: Statul să asigure finanțare de bază din 2015 și pentru învățământul particular preuniversitar
Senatorii au decis, miercuri, ca statul să asigure, din anul școlar 2015-2016, finanțarea de bază și pentru învățământul particular preuniversitar, adoptând, în acest sens, un amendament la o ordonanța de urgență care prevede, printre altele, și modificări la Legea învățământului.
”Începând cu anul școlar 2015-2016, statul asigură fără discriminare din punct de vedere al formei de organizare a învățământului – de stat, particular sau confesional, pe fiecare nivel de structurare a învățământului preuniversitar, finanțarea de bază reglementată de art. 9 alin. (2) și art. 101 alin. (2) din Legea educației naționale 1/2011″, prevede amendamentul propus plenului de senatorul PSD Ovidiu Donțu.
Ordonanța de urgență 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 prevedea amânarea până la 31 decembrie 2016 a aplicării prevederii din Legea învățământului prin care statul era obligat să asigure finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu de stat, particular și confesional acreditat.
Inițiatorul modificării, Ovidiu Donțu, a argumentat, în raport, necesitatea adoptării ei, subliniind că este normal ca pentru elevii care sunt cuprinși în sistemul de învățamânt prin frecventarea cursurilor la școli sau licee particulare acreditate, statul să suporte o parte din cheltuielile de școlarizare a acestora, cheltuieli care s-ar fi făcut oricum dacă aceștia ar fi fost prezenți în sistemul de învățământ de stat. ”Obligația de școlarizare a tinerilor pentru cei 11 ani de școală aparține statului, iar faptul că aceștia optează pentru un sistem privat de învățământ nu este suficient pentru a decădea din calitatea de titulari ai dreptului la învățătură, stipulat de Constituția României”, a susținut senatorul.
Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, care este for decizional.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026