Șeful Tarom a demisionat, la o zi după ce anunțase că nu pleacă și afirma că „a deranjat grupuri de interese”. Reacția premierului
Directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia, luni dimineață, decizia sa fiind luată după ce la ultima ședință de guvern, premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia, în ultimul an fiind înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.
După anunțul șefului Tarom, premierul a precizat că nu el i-a cerut să demisioneze. Întrebat despre Davidoiu care ar fi spus că este “curat ca lacrima”, Tudose a comentat: „Despre lacrimi o să mai vorbim noi. Ce spune domnia sa e problema domniei sale. Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el”.
Șeful Tarom și-a înaintat demisia cu toate că în cursul zilei de duminică anunța că nu are motive să plece de la conducerea companiei, argumentând că a adus două aeronave noi și că a început restructurarea „deranjând unele grupuri de interese” care „vor să dispară companiile de stat”.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026