Șeful JPMorgan, criticat într-un raport intern privind cazul "Balenei de la Londra"
JPMorgan Chase va da publicitații în următoarele zile un raport intern privind cazul "Balenei de la Londra", care a provocat pierderi de peste 6,2 miliarde de dolari băncii prin tranzacții neinspirate cu derivate, concluziile anchetei criticându-l pe directorul general Jamie Dimon.
Ancheta a început în vara anului trecut, iar raportul final, care va fi evaluat în scurt timp de board-ul băncii, îl critică pe Jamie Dimon, unul dintre cei mai apreciați bancheri din SUA până la acest incident, deoarece nu a supravegheat riguros activitatea traderilor, potrivit unor surse apropiate situației, citate de Bloomberg.
Raportul îi atacă de asemenea pe fostul director financiar executiv al JPMorgan Doug Braunstein, precum și pe directorul executiv de investiții Ina Drew, șefa departamentului de trading din Londra unde au avut loc tranzacțiile păguboase.
Banca a înregistrat pierderi de peste 6,2 miliarde de dolari în urma tranzacțiilor cu derivate financiare efectuate la biroul de la Londra. Unul dintre traderi, Bruno Iksil, considerat principalul vinovat pentru incident, acumulase poziții atât de mari pe piață încât a fost poreclit de traderii concurenți “Balena de la Londra”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026