Șeful DNA acuză public atacuri după dosarul deschis lui Florian Coldea: O să cântăresc foarte bine
Șeful DNA, Marius Voineag, afirmă că cele mai multe critici au venit după dosarul Coldea, devenind atacuri cu valențe personale. El anunță că, după ce nu va mai ocupa funcția, va acționa în instanță politicienii care l-au vizat, considerându-le atacurile „absolut suburbane” și descalificante.
„Cele mai multe critici la noi au venit după dosarul Coldea, fără doar și poate. De acolo lucrurile au căpătat alte valențe, au căpătat valențe personale, nu de critică jurnalistică. Mie CSM mi-a apărat reputația de vreo 4-5 ori”, a spus șeful DNA, la Aleph News, notează gandul.ro.
Marius Voineag spune că atacurile au venit din partea unor politicieni și că intenționează după ce nu va ma fi pe funcție să acționeze în instanță.
„Au fost atacuri care s-au văzut ale unor politicieni, atacuri care îi descalifică foarte mult. Sunt inculpați care nu au vorbit la nivelul la care au vorbit unii politicieni și față de care, cu siguranță, o să cântăresc foarte bine, acum sunt pe funcție, dar o să cântăresc foarte mult și o să mă adresez și instanțelor pentru că au fost atacuri absolut suburbane. Sunt atacuri care sunt mai mult despre ei decât despre noi”, a mai spus Voineag.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026