Șeful Comandamentului NATO pentru operații speciale, Marshall Webb, s-a întâlnit cu Mircea Dușa
Comandantul Comandamentului NATO pentru operații speciale, Marshall Webb, a declarat, joi, într-o întrevedere cu ministrul Apărării, Mircea Dușa, că există "o relație excelentă" de colaborare cu forțele pentru operații speciale din România, informează MApN.
Potrivit unui comunicat MApN, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, l-a primit joi, pe comandantul Comandamentului NATO pentru operații speciale, generalul-locotenent Marshall Webb, aflat într-o vizită oficială în România pentru a participa la un exercițiu de planificare în domeniul operațiilor speciale.
Mircea Dușa a subliniat cooperarea foarte bună dintre forțele române pentru operații speciale și structuri similare ale NATO, atât pe timpul exercițiilor, dar mai ales în cadrul misiunilor din teatrele de operații.
“Forțele pentru operații speciale și cele de informații sunt unități de elită ale Armatei României, apreciem sprijinul primit în procesul de instruire. Misiunile executate de aceste structuri militare sunt apreciate pe plan intern și internațional”, a declarat ministrul Apărării Naționale, citat în comunicat.
La rândul său, șeful Comandamentului NATO pentru operații speciale, Marshall Webb, a arătat că există “o relație excelentă de colaborare cu forțele pentru operații speciale, în acest domeniu România fiind un lider regional”, conform comunicatului.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026