Șeful Casei de Pensii, veste pentru 120.000 de pensionari! Ajutor important pentru seniori chiar din luna iulie
Este informația momentului la nivel național, după ce Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a anunțat că mai bine de 120.000 de pensionari din România vor primi un ajutor de la stat în perioada imediat următoare! Acesta va fi dat…
Este informația momentului la nivel național, după ce Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a anunțat că mai bine de 120.000 de pensionari din România vor primi un ajutor de la stat în perioada imediat următoare! Acesta va fi dat sub forma unor bilete de tratament balnear.
Șeful Casei de Pensii, veste pentru 120.000 de pensionari! Ajutor important pentru seniori chiar din luna iulie
Astfel, conform veștilor date de șeful Casei de Pensii, sute de mii de seniorii vor beneficia de bilete de tratament balnear în perioada care urmează, chiar din luna iulie.
Practic, 120.000 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), după ce Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, precum și modul de acordare, distribuire și decontare a acestora, transmite Ministerul Muncii
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026