Șefi de laboratoare din Craiova, acuzați că că au făcut teste pentru turiști, refuzând cazuri DSP
Șefi de laboratoare din cadrul a două spitale COVID din Dolj sunt cercetați pentru zădărnicirea combaterii bolilor, pentru că au prelucrat teste pentru turiști din județe limitrofe, refuzând probe recoltate de DSP Dolj.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, este vorba de funcționari din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Craiova și din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență nr. 1 Craiova.
Funcționarii, încadrați în funcția de șefi de laboratoare, sunt cercetați in rem într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor.
„La data de 18 august 2020, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada iunie 2020 – până în prezent, funcționari publici din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Craiova, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență nr.1 Craiova, unități spitalicești dotate cu aparate medicale tip P.C.R., folosite în detectarea virusului SARS COV 2, încadrați în funcția de șefi laboratoare, sub pretextul prelucrării unor teste din alte județe limitrofe, refuză să primească pentru testare toate probele recoltate de către D.S.P. Dolj în urma constatării unor cazuri de infectare cu virusul menționat, fapt ce are ca urmare întârzierea în luarea unor măsuri de prevenire sau combatere a infectărilor în locațiile identificate de organele de sănătate publică”, se arată în actul de sesizare.
Potrivit procurorilor craioveni, în realitate, funcționarii au făcut teste pentru persoane care nu sunt incluse în metodologia de testare a Institutului Național de Sănătate Publică .
„(Testele – n.r.) fiind folosite ulterior în vederea dovedirii îndeplinirii condițiilor de călătorie în străinătate”, potrivit procurorilor.
Cercetările se desfășoară in rem, pentru faptă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026