Sedinta bursiera s-a incheiat pe minus
Bursa nu a reusit mentinerea cresterii pana la finalul sedintei bursiere. Indicii au incheiat sesiunea de astazi, miercuri, in scadere cu cel putin 1,2 procente, deprecierile fiind mai accentuate pentru SIF-uri. Valoarea de tranzactionare a depasit cu putin 14,6 milioane euro, cu 12,6 milioane euro aferente operatiunilor de pe piata principala.
Desi a deschis pe plus astazi, Bursa nu a reusit sa pastreze aprecierea toata ziua. Startul sedintei a gasit cotatiile la valori cu 4% mai mari decat ieri, insa cresterea s-a micsorat constanta, pentru a ajunge la minus cu o ora si jumatate inainete de final. Miscarea a corespuns cu cea de pe pietele europene, care au inceput pe plus iar la ora inchiderii BVB trecusera pe minus.
Indicele BET a pierdut 1,8% pana la finalul sesiunii, ajungand la valoarea de 7.425 de puncte, iar BET-C s-a depreciat cu 1,2% pana la 5.150 puncte. BET-FI a pierdut cel mai mult, 3,2%, ajungand la valoarea de 58.426 puncte. Cel mai mult a pierdut SIF3 Transilvania, cu un minus de patru procente.
“Revenirea bursei nu mai depinde de noi. Conjunctura internationala este atat de puternica incat nu putem face nota separata si trebuie sa asteptam revenirea celorlalte piete pentru a recupera din pierderi”, spune Ioana Vladila, director general EFG Eurobank Securities. Maine va incepe tranzactionarea actiunilor Transgaz Medias (simbol TGN), operatiune care se presupune ca va mari lichiditatea zilnica a BVB.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026