Seceta s-a instalat în Sud și Est. Ce culturi sunt afectate, când pornesc irigațiile?
Seceta s-a instalat, cu precădere în zona de Sud și de Est a țării, în special pe terenurile mai nisipoase, spune ministrul Agriculturii, Petre Daea, care desfășoară o campanie de pornire a stațiilor de irigare și promite irigarea a unui milion de hectare în acest an. Care este situația acum?
„În anumite zone ale țării, seceta s-a instalat în sol. Este vorba de o secetă pedologică, în mod deosebit pe terenurile nisipoase ale României, în partea de sud și răsărit. De aceea, la solicitarea fermierilor, am dat drumul la stațiile de irigare… Prin lipsa unei lucrări adecvate la nivelul solului poți să pierzi rapid apa și să privezi planta de cantitatea atât de necesară pentru creștere și dezvoltare”, declara joi, în județul Giurgiu, ministrul Agriculturii.
Iar la jumătatea lunii martie, ministrul vorbea de irigarea unui milion de hectare, măsură care va asigura României menținerea pe primul loc la producția de porumb în Europa.
„Am făcut un calcul care trebuie să ramână în mintea tuturor, a decidenților, a celor care se ocupă de acest domeniu și care prin decizia lor dau viteză unui domeniu atât de necesar, al agriculturii: România trebuie să ajungă să irige efectiv un milion hectare de porumb, obținându-se o producție de 16 milioane de tone, știindu-se că România cultivă 2,5 milioane hectare de porumb, pe celelalte suprafețe neirigate să obțină 4-5 tone la hectar în condiții grele de climă, realizează peste 23 de milioane de tone de porumb, astfel nu va părăsi niciodata locul I în Uniunea Europeană, îl ocupă de doi ani și trebuie să-și pastreze acest loc, pentru că are condiții, are posibilități și voința este la ea acasă, fermierii s-au dotat și pot face face unor situații mai critice”, a spus ministrul Daea, în Dolj.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026