Se vinde totul? Ce se va întâmpla cu activele Fondului Proprietatea
Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a selectat compania Citigroup Global Markets Limited ca intermediar exclusiv pentru facilitarea unei posibile vânzări a participațiilor Fondului la companiile nelistate de distribuție și furnizare de electricitate și gaze.
Este vorba despre Enel Distribuție Banat și Dobrogea (câte 24% din acțiuni), E.ON Moldova Distribuție, Electrica Distribuție Muntenia Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud și Furnizare (câte 22%), E.ON Energie (13%), E.On Gaz Distribuție, Enel Distribuție Muntenia, Enel Energie Muntenia, Enel Energie și GDF Suez Energy (câte 12%). Valoarea totală a participațiilor Fondului este de 527,6 mil. euro. Mandatul oferit Citigroup “este în concordanță cu unul dintre obiectivele noastre cheie, acela de a reduce ponderea companiilor nelistate din portofoliul Fondului”, a explicat Grzegorz Konieczny, managerul de fond al FP.
Mihai Căruntu, analist al BCR, explica în analiza din ianuarie consacrată Fondului Proprietatea că lichiditatea portofoliului FP este mult mai scăzută decât a unui fond de private equity comparabil, întrucât “FP este ținut captiv de aceste societăți nelistate, controlate în principal de stat, ceea ce întreține un management discreționar. Acesta este un motiv pentru care e de înțeles că acțiunile se tranzacționează la un discount mai mare față de valoarea unitară a activului net decât pentru cele mai multe fonduri listate de private equity cu expunere la economiile mature”. Prin urmare, afirma Căruntu, elementul esențial pentru o scădere a discountului îl reprezintă, în opinia lui Căruntu, listarea Romgaz, a Hidroelectrica și, într-o măsură mai mică, a Nuclearelectrica.
Acțiunile FP se tranzacționează în prezent la un preț de 0,58 lei/titlu, față de o valoare unitară a activului net de 1,1290 lei la 31 ianuarie.
Fondul speculativ american Elliott Associates, cel mai mare acționar al FP, a propus anterior ca banii rezultați din vânzare să fie virați acționarilor, alături de banii din vânzarea de către Templeton a participațiilor FP la companiile listate sau în curs de listare (Petrom, Romgaz, Hidroelectrica sau Nuclearelectrica).
City of London Investment Management Limited, un alt acționar semnificativ, a anunțat în această săptămână că e de acord cu Elliott Associates ca mandatul Franklin Templeton să fie schimbat astfel încât administratorul să fie încurajat să vândă activele și să distribuie banii rezultați ca dividende speciale către acționari. Argumentul ar fi că FP este prea mare raportat la cererea de acțiuni, astfel încât o reducere a portofoliului ar reduce discountul cu care sunt tranzacționate acțiunile.
Totuși, notează analiștii BCR, City of London nu susține o vânzare agresivă a activelor, astfel încât substanța Fondului ca principal vehicul de investiții pe piața românească de capital să nu fie sever afectată. Propunerile acționarilor vor fi dezbătute la AGA din 4 aprilie.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026