Se reiau zborurile pe Aeroportul din Oradea
Zborurile pe Aeroportul din Oradea se vor relua de duminică, prima aeronavă fiind programată să aterizeze la ora 23:20, un zbor București – Oradea, al companiei Tarom, anunță Consiliul Județean Bihor. În perioada 2 – 15 mai, zborurile de pe…
Zborurile pe Aeroportul din Oradea se vor relua de duminică, prima aeronavă fiind programată să aterizeze la ora 23:20, un zbor București – Oradea, al companiei Tarom, anunță Consiliul Județean Bihor.
În perioada 2 – 15 mai, zborurile de pe Aeroportul din Oradea au fost suspendate din cauza lucrărilor realizate la calea de rulare care face legătura dintre pista aeroportului și viitorul terminal cargo.
Practic au fost realizați deja peste 60 de metri din cei 276 din calea de rulare, spun reprezentanții CJ Bihor.
Potrivit normelor de siguranță aeronautică, lucrările la o distanță mai mică de 75 de metri din axul pistei (52,5 metri din margine) impun oprirea traficului aerian.
„În ultimele două săptămâni s-a lucrat într-un ritm foarte susținut, astfel încât să putem să redeschidem aeroportul pentru pasageri. În perioada următoare, lucrările vor continua pentru finalizarea căii de rulare, iar după aceea va începe munca la terminalul propriu-zis. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru finalizarea la timp a lucrărilor care au impus suspendarea zborurilor”, a declarat Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.
Firma CTP România se ocupă de realizarea lucrărilor la terminalul cargo. Desfășurat pe un teren cu o suprafață de 14,4 hectare, proiectul industrial „CTPark Oradea Cargo Terminal” va avea o suprafață totală de 67.776 mp, fiind compus din trei clădiri independente și infrastructură aeroportuară în suprafață de 22.100 mp, care include calea de rulare, platforma de acces, rulare și parcare a aeronavelor.
Terminalul va avea o capacitate de procesare simultană a patru aeronave de categorie C, din familia Airbus 320 sau Boeing 737.
Firma CTP România va investi în următorii doi ani 32.078.869 euro pentru materializarea proiectului la Aeroportul Oradea. Potrivit ofertei depuse, pentru construcția clădirilor (depozite și hangare) va fi alocată suma de 25,7 milioane de euro, iar pentru calea de rulare, platforma de acces, rulare și garare a aeronavelor, respectiv acces auto, și platforma de garare aferentă terminalului este prevăzută suma de 6,4 milioane de euro.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026