Se redeschid școlile în punctul zero al pandemiei de Covid-19
Orașul Wuhan își va redeschide marți toate școlile și grădinițele, potrivit The Jakarta Post. Primăria a sfătuit elevii să poarte măști pe drumul spre și de la școală și să evite, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun.
Autoritățile locale din Wuhan, punctul zero al pandemiei de COVID-19 și orașul chinez cel mai afectat de coronavirus, au anunțat că școlile și grădinițele se vor redeschide marți.
Nu mai puțin de 2.842 de instituții de învățământ din oraș urmează să-și deschidă porțile pentru aproape 1,4 milioane de elevi la începerea semestrului de toamnă, a anunțat vineri administrația locală. Universitatea din Wuhan s-a redeschis luni.
Primăria a anunțat că a elaborat planuri de urgență pentru a reveni la predarea online în cazul în care nivelul de risc se modifică și a sfătuit elevii să poarte măști pe drumul spre și de la școală și, dacă este posibil, să evite transportul public.
Școlilor li s-a cerut să se aprovizioneze cu echipamente de control a bolii și să efectueze exerciții și sesiuni de instruire, prin care elevii să fie pregătiți în cazul apariției unor noi focare. De asemenea, școlile trebuie să limiteze adunările în masă și să prezinte rapoarte zilnice autorităților sanitare.
Orașul din China centrală, de unde se crede că a plecat epidemia COVID-19, a fost închis pentru mai mult de două luni de la sfârșitul lunii ianuarie. Numărul morților din oraș, 3.869, reprezintă mai mult de 80% din totalul persoanelor decedate din cauza virusului la nivelul întregii țări.
Wuhan a revenit la normal din aprilie, când restricțiile au fost ridicate, și nu a raportat nici o nouă transmitere locală a coronavirusului din data de 18 mai.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026