Școlile se ÎNCHID din cauza gripei. Când se vor întoarce copii la școală
Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut cu peste 20% față de nivelul așteptat, astfel că au informat Ministerul Educației despre evoluția infecțiilor gripale și, prin Ordin al MEN, ziua de vineri va fi liberă pentru elevi.
„Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic,la fel că și săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% față de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă și cea de a 3-a săptămâna consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă. Ministerul Sănătății a informat astăzi Ministerul Educației Naționale despre situația prinvind evoluția infecțiilor gripale și despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor școlare pentru dată de 25 ianuarie 2019”, informează Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, măsura suspendării cursurilor pentru ziua de vineri, 25 ianuarie, a fost aprobată printr-un ordin al Ministerului Educației. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată ofical zi liberă, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități, arată sursa citată.
“ Vom continua să supraveghem atent evoluția gripei în toată țară. Împreună cu Ministerul Educației, vom continuă triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu realuarea activității în unitățile școlare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare , iar pe parcursul celor 4 zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026